Rodnicia traditiei artei românesti (fragment)

Ion Dumitriu (Galeria Simeza) e un pictor ce crede cu convingere adînca în sensurile adevarului pe care le contine imaginea realului. În peisajele cele mai obisnuite, în zidul alb al unei suri pe care cad umbrele stogurilor de fîn, în unduirea larga a unei culmi de deal, în umilii cartofi (ce trezesc surprinzatoare amintiri ale versului arghezian), într-o gramada de mere stralucind, joviale, într-o albie de lemn, într-un zid ale carui pietre cenusii capata o viguroasa personalitate, toate dau sentimentul frumusetii ce curpinde întregul univers al existentei noastre celei mai obisnuite. Tînarul artist are oroare de calofilie: el lasa lucrurile cele mai simple sa se înfatiseze, necontrafacute, într-o proiectie clara, convins fiind ca ele cuprind acea poezie barbateasca pe care o respira natura însasi.

Pentru el, poezia e o stare naturala a lucrurilor. Si silueta unui copac, desprinzîndu-se misterios din întunericul cerului de noapte, lujerii transparenti ai cartofilor încoltiti – miniaturala padure fantastica –, scîndurile vechi, arse de soare, ale unei suri ce se deseneaza, linistita, pe orizontul adînc, firele de iarba, dealurile acoperite cu grîne, sînt tot atîtea motive de poezie. În spiritul viziunii lui Horia Bernea, artistul e un constructor lipsit de emfaza, meditativ, iubind lumea realului si viata ei plina de miracole, mereu neasteptata. Desenator inspirat, capabil sa redea culorii vibratia ei adînca, Ion Dumitriu e una dintre personalitatile cele mai clar definite ale generatiei lui.