Poezia domesticului

Arta lui Ion Dumitriu ilustreaza definitoriu ceea ce am putea numi interioritatea contemplatiei. Pentru ca întrutotul remarcabila la acest artist de sorginte urbana este capacitatea de a se abandona cu o candoare niciodata disimulata acestui spatiu al eternitatii, care este satul românesc. Se simte în pictura lui Ion Dumitriu acea nostalgie atît de proprie orasenilor, dupa viata la tara, si a cîmpeanului dupa valurirea înierbata a privelistilor piemontane. Artistul nu gloseaza sentimental în marginea acestei realitati, ci patrunde, mai exact, se patrunde de miracolul ei, cotrobaie în miezul ei existential si din aceasta scormonitoare truda obiectele pe care le atinge, surprinzîndu-le în ipostaze unice, se încarca de lumina interioara a descoperitorului. Asa se explica de ce imaginile, cu care artistul revine astazi între noi (Galeria Simeza), compun un univers de fragmente atît de personalizate si de intens vibrate poetic. Multe dintre lucrarile actualei expozitii se revendica acelei teribile serii de "portrete ale obiectelor", pe care anonimii prerenasterii germane si, mai tîrziu, marea pictura flamanda le-a impus într-o scoala ce dainuie si azi cu stralucire. Unei asemenea ascendente estetice îndraznesc a-l alatura si pe Ion Dumitriu. Pictura lui nu poate fi judecata în afara subiectivitatii profunde ce o angajeaza în repetabilul sau dialog cu elementele unui spatiu de concentrata spiritualitate.

Rafinamentul acestei disponibilitati contemplative, emanatia dinauntru a undelor cromatice cu care artistul îsi aureoleaza fiecare obiect-personaj, dau dimensiunea unei metarealitati asupra careia pictorul opereaza cu migala, învaluindu-ne în mrejele ei atît de domestic poetizate. De aceea, pictura lui Ion Dumitriu nu ar putea fi nicicînd clasata drept descriptiva. El îsi compune cu meticulozitate cadrele, scontînd poate chiar pe unele efecte cine-fotografice ale imaginii, într-o tentativa foarte moderna de "citire" expresiva a realului.

Pretextele obiective, ca si modalitatile de împlinire a picturii sale se situeaza foarte aproape de tehnicile hiperrealismului. O pedanta cultivare a detaliului expresiv, o aplecare pasionata spre notarea exacta a continutului material al obiectelor, simtul puternic al acestei materialitati ni-l dezvaluie pe Ion Dumitriu drept un virtuoz al descifrarii formelor. Au si aceste calitati importanta lor în definirea personalitatii artistice a pictorului. Dar, credem, precumpanitoare ramîne în pictura lui Ion Dumitriu arta de a compune si de a exterioriza continutul acelei metarealitati de intensa vibratie lirica, de care aminteam mai înainte. Prin aceasta, artistul ne dezvaluie chipul fabulos-domestic al existentei într-un spatiu mioritic. Un spatiu ale carui întelesuri, conform viziunii etno-filosofice blagiene, nu vom înceta niciodata a le descoperi, îmbogatindu-le mereu.

În aceasta sursa as cauta mereu izvorul ingenuitatii picturii pe care o practica azi Ion Dumitriu. Artistul se afla la un asemenea pol la întelegerii, din care orizonturile lumii, ce o cerceteaza cu atîta învaluitoare dragoste, i se releva cu limpezimea atotgraitoare a simbolurilor arhetipale. Este semnul echilibrului ce l-a dobîndit la capatul unor ani de statornice cautari si a unei tot mai mature deprinderi a mestesugului. Artistul ne apare astazi deplin stapîn pe instrumentele artei sale. Expozitia de la Simeza se impune, deopotriva, prin unitatea viziunii plastice, prin caldura umana a mesajului ce ni-l propune si prin tinuta estetica a fiecarei lucrari ce o cuprinde [...].