Motiv sau model?

"ci S-a dezbracat, S-a golit pe Sine Însusi si a luat chip de rob, facîndu-se asemenea oamenilor" (Fil. 2)

Tot în primavara, o noua expozitie Ion Dumitriu. Pictura lui ma fascineaza demult – o simt straina, distanta, si totodata ma atrage. Decupajele sale dintr-o lume a realitatii submontane confera imediatetii familiare impactul evenimential al aparitiei lucrurilor ca în ziua dintîi, ca si cum ele si-ar fi impus de abia atunci, în momentul pictarii, prezenta. Sura, pomul sau claia de fîn sînt luate efectiv ca model, în asemenea masura încît Ion Dumitriu pare sa uite de el însusi, sa se goleasca de gînduri si amintiri, pentru a-si pune întreaga acuitate a observatiei si întreaga competenta a reprezentarii fidel sistematice, în slujba obiectului cercetarii sale smerite – un obiect impozant si solemn, desi relativ marunt, pe care el nu osteneste sa-l înregistreze scriindu-i pe pînza figura, structura, textura si ritmicitatea articularii cu celelalte prezente ale locului. Nu mai poate fi vorba aici despre o raspîndire empatica (si deopotriva regasire de sine), despre difuzarea sinestezica în ceea ce ti se ofera vazului, ci mai degraba despre o investigare a însusi felului de a fi al celui care observa, tintuit locului de "privirea" pe care i-o arunca lucrurile. Intensiva si aparent rece – de o raceala ce tine mai degraba de sentimentul veneratiei, de refuzul respectuos al intimitatii cu ceea ce-l fascineaza tintuindu-l locului – pictura lui Ion Dumitriu are o secreta afinitate cu melancolia solemna a peisajelor de un veac si jumatate disparutului Caspar David Friedrich, în legatura cu care s-a spus ca între aparenta naturii si epifania spiritului nu e nici o diferenta. În finitudinea descriptiei lor integrale, în precizia si acuitatea amanuntirii lor, înfatisarile alese ca model de romanticul din Greifswald devin expresia sublimului, a necunoscutului si necuprinsului. Aceasta concordia discors – scrie R. Tassi – se realizeaza prin ceea ce germanii numesc "Stimmung": "în acea stare în care sufletul, «acordat» aproape în felul unui instrument muzical, se afla într-o situatie armonica si participa la armonia luminii".