Jurnalul galeriilor sau Scrisori de dragoste

Atasamentul nostru fata de spiritul Poienii Marului este foarte vechi si ramîne definitiv. Dintre pictorii "raspunzatori" de acest spirit, Ion Dumitriu ne-a devenit mai familiar (poate si datorita împrejurarilor locative – atelierul sau aflîndu-se în aceeasi cladire care a gazduit unii ani buni si fructuosi ai redactiei Arta). Asistam astfel la înregistrarea fiecarei noi lucrari ori cel putin la trecerea în revista a celor create într-o perioada sau alta. Am luat nemijlocit cunostinta de procedeul predilect de lucru: recrearea în pictura a "schitelor" efectuate de artist cu aparatul fotografic. (Pentru prezentarea pe care i-o consacrase Calin Dan în paginile revistei, nr. 7 / 1983, am ales anume doua serii de imagini – fotografii si picturi, adeseori raportîndu-se reciproc). Mai mult decît rostul fotografiei, atelierul ne-a dezvaluit interesul (chiar pasiunea) pictorului pentru concretetea si personalitatea obiectului, calitati de baza ale realismului acuzat al picturii lui Ion Dumitriu. Cochilii si scaieti, sfesnice si opaite, o sumedenie de ustensile uzate frumos, o impresionanta colectie de chei aranjate în "panoplie"... – un muzeu, deopotriva real si imaginar, al naturii si al civilizatiei. În acest spatiu ospitalier, izolat de contingent, dar nu ignorîndu-l, dimpotriva, la o ceasca de ceai pretios sau de cafea adevarata, s-a întîmplat sa întîlnim prietenii pictorului, scriitori din generatia tînara, ale caror opere am început apoi le citi. Si nu ne-a surprins deloc cînd am observat similitudini de procedee, de la pictura lui Dumitriu la proza lui Mircea Nedelciu, de pilda. (Relatiile ar merita sa fie cercetate, aprofundate).

Aici, în acest spatiu privilegiat, evolueaza universul pictorului (falimentat anteic de periodicele reveniri si reverii la Poiana Marului), de care se ia act public, la intervale de ani, prin forma organizata a expozitiilor. Nu exista nici decalaje, nici cezuri între expozitii. Ele reflecta un continuum în naturala devenire, cu etape în care un "motiv" sau altul, un "ciclu" sau altul îsi afirma predominanta. În aceasta situatie, la recenta expozitie (de la Simeza), doua probleme conjugate, ale constructiei si semnificatiei imaginii, ni s-au impus si ne-am propus a le studia. Prima se refera la relatia interior / exterior, si pe care o putem interpreta metaforic vorbind ca relatie microcosmos / macrocosmos. Motivul (sau unul dintre motivele predilecte) este, cum ne asteptam, "sura". Punctul fix, traditional, al vizualizarii este stabilit cînd în interiorul, cînd în exteriorul surii din care vedem de obicei, de data aceasta, numai o parte, ceea ce ne atrage atentia asupra locurilor de comunicare, accesibile (poarta) sau inaccesibile (interstitiile dintre scîndurile peretilor). Carul cladit cu fîn este cînd în interior, cînd în exterior, cînd în prag. Prin poarta vedem plaiul si cerul (care constituie, sa spunem, marele univers), prin interstitii – lumina de afara, dar care ar putea fi si lumina dinauntru. Fascineaza identitatea dintre microcosmos si macrocosmos. A doua problema, pur constructiva, se refera la relatia natura / geometrie, si are în vedere restituirea, pe de o parte a îmbinarii în ritmuri a grinzilor la capete, pe de alta, restituirea locului de comunicare si acces al luminii, fereastra (de aerisire) realizata prin ritmul de plin / gol al caramizilor: din nou, deci, necesitatea de a ne defini interiorul si de a-l identifica cu universul ca dimensiune, durata, permanenta. Daca interpretarea noastra este valabila si pictura lui Ion Dumitriu implica filosofie, aceeasi filosofie o descoperim în fiecare motiv. Ne aducem aminte de o alta situatie înregistrata mai demult în atelier. Pictorul îsi fotografiase baietelul atipit în iarba necosita – cum încercam adeseori sa ne surprindem copiii spre a fixa clipa – si a transpus, fotografia, "schita" în ulei. Fixînd clipa în memorie, Dumitriu îi acorda durata si o transforma în permanenta. "Permanentele" artei sale sînt ale unui spatiu, ale unei civilizatii si culturi, ale unei umanitati. Pictura lui Ion Dumitriu este firesc patriotica, detasata de orice retorism, de orice poncif grandilocvent: în aceasta consta grandoarea realismului sau.