Pictorul creeaza pagina

Pentru vazatorii civilizati, a face lumea vizibila e la îndemîna oamenilor. Pictorul produce, la cîta exigenta e, vezi rafinamentul, vezi simplitatea, vizibilitatea luminii, ma extind la întreg cîmpul vizual, am un trup de marimea puterii mele de a fi în lume.

Barbatul e bine facut, Ion Dumitriu face bine bun lucru, e calm si asta îi mareste prezenta, e tot timpul în actiune, e siguranta lucrului desfasurat, treaba merge. Pe pînza se astern urmele acestui travaliu discret neîncetat, urmele atîtor gesturi se astern în vazul, care domneste, ochiul se bucura sa fie activ într-o ordine.

Imaginile, fiind ca scrise (Bachelard: "Imaginea, de fapt, e scrisa"), beneficiaza de jocul trimis-chemat al scrisului placut vederii, al vazului pus sa descifreze.

Reiau: scriitorul lucreaza cu unitati grafice minimale, pictorul are puterea de a-si alege marimea dominantei grafice: tusa, marimea pînzei, marimea ramei în raport cu marimea pînzei, marimea zonelor care sînt forme, raportul lor fata cu zonele care sînt fundal, etc.

As spune ca e de înteles mutarea de pe preocuparea pentru ultimii constituenti pe molecula de pe atom, se lucreaza cu marimi care au marime, eh. Pictura e o scriere (în) mare.

Ion picteaza asa cum prezenta lui discret activa întretine o casa. Podeaua curata, pînza preparata, întoarsa spre perete, asteapta, e o asteptare în mersul lucrurilor, ceasca e loc curat, e goala, e ceai în ea, pictorul îmi spune culoarea, pot vedea ceva privit demult, un rasarit de lumina de soare pe peretele Caraiman, de un întîi ianuarie, violenta trezirii, rozul e fata cenusiului, e culoarea unei lumi taioase.

Ochiul stapînului vede mai bine, Ion si se întîmpla fragilitatea curateniei.

(16 iulie)