Pictorul creeaza pagina

Pentru vazatorii civilizati, a face lumea vizibila e la īndemīna oamenilor. Pictorul produce, la cīta exigenta e, vezi rafinamentul, vezi simplitatea, vizibilitatea luminii, ma extind la īntreg cīmpul vizual, am un trup de marimea puterii mele de a fi īn lume.

Barbatul e bine facut, Ion Dumitriu face bine bun lucru, e calm si asta īi mareste prezenta, e tot timpul īn actiune, e siguranta lucrului desfasurat, treaba merge. Pe pīnza se astern urmele acestui travaliu discret neīncetat, urmele atītor gesturi se astern īn vazul, care domneste, ochiul se bucura sa fie activ īntr-o ordine.

Imaginile, fiind ca scrise (Bachelard: "Imaginea, de fapt, e scrisa"), beneficiaza de jocul trimis-chemat al scrisului placut vederii, al vazului pus sa descifreze.

Reiau: scriitorul lucreaza cu unitati grafice minimale, pictorul are puterea de a-si alege marimea dominantei grafice: tusa, marimea pīnzei, marimea ramei īn raport cu marimea pīnzei, marimea zonelor care sīnt forme, raportul lor fata cu zonele care sīnt fundal, etc.

As spune ca e de īnteles mutarea de pe preocuparea pentru ultimii constituenti pe molecula de pe atom, se lucreaza cu marimi care au marime, eh. Pictura e o scriere (īn) mare.

Ion picteaza asa cum prezenta lui discret activa īntretine o casa. Podeaua curata, pīnza preparata, īntoarsa spre perete, asteapta, e o asteptare īn mersul lucrurilor, ceasca e loc curat, e goala, e ceai īn ea, pictorul īmi spune culoarea, pot vedea ceva privit demult, un rasarit de lumina de soare pe peretele Caraiman, de un īntīi ianuarie, violenta trezirii, rozul e fata cenusiului, e culoarea unei lumi taioase.

Ochiul stapīnului vede mai bine, Ion si se īntīmpla fragilitatea curateniei.

(16 iulie)