Jurnalul galeriilor sau Scrisori de dragoste

Atasamentul nostru fata de spiritul Poienii Marului este foarte vechi si ramīne definitiv. Dintre pictorii "raspunzatori" de acest spirit, Ion Dumitriu ne-a devenit mai familiar (poate si datorita īmprejurarilor locative – atelierul sau aflīndu-se īn aceeasi cladire care a gazduit unii ani buni si fructuosi ai redactiei Arta). Asistam astfel la īnregistrarea fiecarei noi lucrari ori cel putin la trecerea īn revista a celor create īntr-o perioada sau alta. Am luat nemijlocit cunostinta de procedeul predilect de lucru: recrearea īn pictura a "schitelor" efectuate de artist cu aparatul fotografic. (Pentru prezentarea pe care i-o consacrase Calin Dan īn paginile revistei, nr. 7 / 1983, am ales anume doua serii de imagini – fotografii si picturi, adeseori raportīndu-se reciproc). Mai mult decīt rostul fotografiei, atelierul ne-a dezvaluit interesul (chiar pasiunea) pictorului pentru concretetea si personalitatea obiectului, calitati de baza ale realismului acuzat al picturii lui Ion Dumitriu. Cochilii si scaieti, sfesnice si opaite, o sumedenie de ustensile uzate frumos, o impresionanta colectie de chei aranjate īn "panoplie"... – un muzeu, deopotriva real si imaginar, al naturii si al civilizatiei. Īn acest spatiu ospitalier, izolat de contingent, dar nu ignorīndu-l, dimpotriva, la o ceasca de ceai pretios sau de cafea adevarata, s-a īntīmplat sa īntīlnim prietenii pictorului, scriitori din generatia tīnara, ale caror opere am īnceput apoi le citi. Si nu ne-a surprins deloc cīnd am observat similitudini de procedee, de la pictura lui Dumitriu la proza lui Mircea Nedelciu, de pilda. (Relatiile ar merita sa fie cercetate, aprofundate).

Aici, īn acest spatiu privilegiat, evolueaza universul pictorului (falimentat anteic de periodicele reveniri si reverii la Poiana Marului), de care se ia act public, la intervale de ani, prin forma organizata a expozitiilor. Nu exista nici decalaje, nici cezuri īntre expozitii. Ele reflecta un continuum īn naturala devenire, cu etape īn care un "motiv" sau altul, un "ciclu" sau altul īsi afirma predominanta. Īn aceasta situatie, la recenta expozitie (de la Simeza), doua probleme conjugate, ale constructiei si semnificatiei imaginii, ni s-au impus si ne-am propus a le studia. Prima se refera la relatia interior / exterior, si pe care o putem interpreta metaforic vorbind ca relatie microcosmos / macrocosmos. Motivul (sau unul dintre motivele predilecte) este, cum ne asteptam, "sura". Punctul fix, traditional, al vizualizarii este stabilit cīnd īn interiorul, cīnd īn exteriorul surii din care vedem de obicei, de data aceasta, numai o parte, ceea ce ne atrage atentia asupra locurilor de comunicare, accesibile (poarta) sau inaccesibile (interstitiile dintre scīndurile peretilor). Carul cladit cu fīn este cīnd īn interior, cīnd īn exterior, cīnd īn prag. Prin poarta vedem plaiul si cerul (care constituie, sa spunem, marele univers), prin interstitii – lumina de afara, dar care ar putea fi si lumina dinauntru. Fascineaza identitatea dintre microcosmos si macrocosmos. A doua problema, pur constructiva, se refera la relatia natura / geometrie, si are īn vedere restituirea, pe de o parte a īmbinarii īn ritmuri a grinzilor la capete, pe de alta, restituirea locului de comunicare si acces al luminii, fereastra (de aerisire) realizata prin ritmul de plin / gol al caramizilor: din nou, deci, necesitatea de a ne defini interiorul si de a-l identifica cu universul ca dimensiune, durata, permanenta. Daca interpretarea noastra este valabila si pictura lui Ion Dumitriu implica filosofie, aceeasi filosofie o descoperim īn fiecare motiv. Ne aducem aminte de o alta situatie īnregistrata mai demult īn atelier. Pictorul īsi fotografiase baietelul atipit īn iarba necosita – cum īncercam adeseori sa ne surprindem copiii spre a fixa clipa – si a transpus, fotografia, "schita" īn ulei. Fixīnd clipa īn memorie, Dumitriu īi acorda durata si o transforma īn permanenta. "Permanentele" artei sale sīnt ale unui spatiu, ale unei civilizatii si culturi, ale unei umanitati. Pictura lui Ion Dumitriu este firesc patriotica, detasata de orice retorism, de orice poncif grandilocvent: īn aceasta consta grandoarea realismului sau.