Ion Dumitriu – Simeza

Arta autentica īnseamna comunicare si, ca atare, nici optiunile tematice, nici mijloacele limbajului plastic nu stau sub semnul īntīmplarii. Daca īn artele decorative functionalitatea si valoarea estetica intrinseca pot satisface privitorul, pictura, grafica si sculptura, prin istoria ce o au īn urma, invita si la īntrebari de profunzime, la cautarea īntelesurilor si gīndurilor determinate ale imaginii plastice, asadar a mesajului, care nu este o cerinta formala, ci o conditie sine qua non pentru instituirea lantului comunicational artist – opera – spectator. Cercetarile artistilor pot aparea drept etape ale adecvarii mijloacelor de expresie plastica la continutul precumpanitor emotional sau ideatic al operei artistice.

Pictura lui Ion Dumitriu concretizeaza o atare cale si prilejuieste constatarea ca artistul construieste imagini ce promoveaza un program de valori culturale si etice.

Tematica rurala, evocarea lumii obiectuale a satului branean ce caracterizeaza tablourile acestui artist care exista fizic si spiritual īn mediul urban si īn climatul cultural, plastic si literar contemporan, ne invita la emiterea unei ipoteze explicative a acestei optiuni determinīndu-ne sa ne īntrebam carui deziderat individual sau general i-ar raspunde aceasta preferinta.

Evident, Ion Dumitriu nu este interesat de pitorescul naturii branene, care, atunci cīnd apare, are un rol secundar, de fundal. Artistul īsi concentreaza interesul asupra orizontului obiectual faurit si rīnduit de acei oameni care si-au pastrat īnca dragostea pentru lucrurile si satul lor, pentru casele īn care s-au nascut si le-au facut ei īnsisi, la adapostul binefacator al carora se simt proteguiti. Altfel spus, este vorba de valorificarea unei etnii zonale care prilejuieste, indirect, reafirmarea, prin mijlocirea imaginii, a unei constante umane īn curs de dizolvare astazi.

Īn aceasta optiune nu trebuie sa īntelegem o simpla atitudinea paseista. Artistul face tentativa de a īncorpora īn planul imaginii plastice semnificatiile antropoculturale ale acestui loc, caracterizat prin acordul organic dintre om si natura, de integrarea fireasca a omului īn ritmurile naturii, asadar la dimensiunea temporala si spatiala. Evident, aceste īntelesuri se aduna īn toata creatia material-artistica a satului, direct determinata de nevoile spirituale si materiale firesti ale individului, constituind īnsasi substanta figurativa a imaginilor picturii lui Ion Dumitriu.

Creatia acestui artist nu reprezinta niciodata o evocare fidela, pitoresc idilica si nici una neutra hiperrealista a acestor marturii de creatie populara, ci ne dezvaluie structurarea ei armonica, tainica frumusete si echilibrul fericit ce salasluieste īn constructiile si obiectele simple ale universului rural, traditional, īnteles ca expresie integrala a umanului.

Frumusetii si diversitatii naturale a materialului, a lemnului īndeosebi, i se adauga cea pe care o confera omul. Absent ca imagine, omul creator – homo faber – al acestui univers armonic este omniprezent prin reprezentarea īnfaptuirilor lui materiale: case, suri, care cu fīn, usi, ferestre, unelte, īmbinari de grinzi.

Fascinat si de semnificatia metaforica a acestor motive – casele capata individualitate inconfundabila asemeni unor portrete –, dar si de poezia frusta tainuita de uneltele si obiectele simple cu rosturi functionale – artistul le contempla īn dialogul de larga respiratie cu natura sau īn relatia spatio-functionala ce se stabileste īntre ele.

Masura cumpanita a vietii si muncii taranului, pe care artistul o īntelege ca un model existential pozitiv, se transmite prin pictura sa atīt pe calea structurilor armonice care stau la baza tablourilor sale cīt si prin lumea de culori de o expresivitate discreta, chiar tainica.

Īn ceea ce priveste mijloacele de realizare a imaginilor, artistul nu ascunde procedeul reluat sistematic de pictura hiperrealista a utilizarii imaginii fotografice ca mediator īntre realitatea obiectiva si artist, ceea ce explica placerea pentru cadrajul, decupajul fotografic prin care artistul recompune, selecteaza, extrage din lumea īnconjuratoare fragmente cu valente compozitionale noi, pe care le autonomizeaza. Īn felul acesta Ion Dumitriu se si īndeparteaza de hiperrealism care utilizeaza fotografia ca dublul realului, de la care pleaca īn drumul artistic.

Spatialitatea sugerata de succesiuni si ecrane, ce aminteste de o viziune cinemtografica, scenografica, alterneaza cu viziuni frontale servind bidimensionalitatea (pereti, capete de grinda) ce se transforma īn microcosmosuri autonome tinzīnd spre un cert grad de abstractizare.

Cromatica sustine aceste optiuni etice si estetice: stralucind solara si tainica īn acorduri ce potenteaza expresia plastica īn tablourile din seria de case si suri sau devenind discreta īn pretioasele īntīlniri de brunuri violacee, rozuri, albastruri si verzuri rafinate prin care se obtine o atmosfera ce degaja un lirism calm īn tablourile cu detalii-fragmente. Aceasta pictura ne introduce asadar īntr-o lume ce īntruchipeaza echilibrulul si armonia dintre om si realitatea īnconjuratoare. Dezvaluirea acestei lumi este o calda pledoarie pentru īncrederea īn bine si frumos. Optimismul discret si calm al picturii lui Ion Dumitriu transmite convingerea ca frumusetea si armonia nu sīnt notiuni abstracte spre care tindem, ci realitati fizice ce ne īnsotesc mereu si pe care le descoperim īn jurul nostru si īn noi. Este o pictura care aduce aminte de spusele lui Borges: "frumusetea ca si fericirea este frecventa. Nu trece o zi sa nu fim o clipa īn eden".