Geometrie calda

O sectiune printr-o grinda, cercurile concentrice ale anilor, o blînda expansiune a lemnului peste cercul ultimului an, o nervura, o crapatura ca un fulger pe cerul de vara, îmbinari mestesugite de mase lemnoase, alte grinzi, banuiala unei case plutind printre atîtea migaloase detalii constructive, iata cîteva din "armele" cu care Ion Dumitriu s-a prezentat, prin ciclul Cap de grinda, în fata vizitatorilor sai de la Simeza în recenta sa expozitie. Consideratiile despre acest eveniment nu vor putea ocoli oximoronul, de aceea vom spune ca pictorul dovedeste un rafinament frust, ca lucrarile sale au o concretete abstracta, ca am putea sa-l încadram în realismul poetic si fantast. Forta de sugestie este atît de mare încît îti este necesar un exercitiu de concentrare, un moment de acomodare cu pînzele lui Ion Dumitriu pentru a gusta deliciile cromatice "copiate" (si "ajustate") din natura, pentru ca o sanatoasa prejudecata ne spune ca natura este coloristul complet si perfect. De aceea, am spus ca pictorul practica un rafinament frust, rafinata fiindu-i conceptia plastica si frusta, în schimb, viziunea: atît de concrete, mustind de "adevar", sectiunile din grinzi pot fi citite (si) drept savante si echilibrate compozitii abstracte de linie si culoare, de unghiuri si suprafete, tablouri instaurînd o geometrie calda, o erezie plastica, o pictura nonpitagoreica.

Dincolo, în restul expozitiei, îsi "face de cap" fînul, geometriile sînt acum spatiale, pictorul îsi dozeaza distantele într-o progresie savanta, de la tablou la tablou îsi schimba unghiul din care priveste aceeasi sura, aceeasi capita, aceeasi lina colina de la Poiana Marului, secretul locus periucundus al lui Ion Dumitriu. O întoarcere la natura propovaduieste acest eveniment artistic, o întoarcere straina, însa, de înflacarari ecologiste, de efuziuni rousseau-iste, de sectarism plen-air-ist, o întoarcere dictata de structura vitalista a pictorului si de viziunea sa liric-realista în fata si în mijlocul lumii.